miercuri, 6 august 2014

TRAVAIL

Am fost astăzi invitat la lansarea unui proiect ce are ca sursă de co-finaţare programul POSDRU, respectiv domeniul major de intervenţie 2.1 Tranziţia de  la şcoală la viaţa activă. Titlul proiectului este TRAVAIL – Tranzitia la viata activa in vederea integrarii pe piata muncii pentru elevii din judetul Dolj”, implementat de către asociaţia Mereu pentru Europa. Partenerii instituţionali în cadrul acestuia fiind Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, Asociaţia EduFor Craiova şi UNIAUDAX – Centro de Investigação e Apoio ao Empreendedorismo e Empresas Familiares din Portugalia.
Proiectul îşi propune, în linii mari să ajute/consilieze profesional peste 400 de elevi din 10 licee Doljene. Tot în cadrul acestui proiect se vor derula şi o serie de stagii de practică la firme din ţară şi din Portugalia, iar alţii vor participa in cadrul unei tabere de pregătire.
        Iniţiativa celor de la asociaţia mereu pentru Europa este una lăudabilă, ţinând cont că ea vine în rezolvarea unei probleme acute a sistemului de învăţămând românesc: debusolarea tinerilor când vine vorba de alegerea unei meserii şi implicit în construirea unei cariere de succes. Acest lucru se datorează cu precădere lipsei de viziune la nivel instituţional central şi lipsa unor programe şcolare adecvate şi în conformitate cu cerinţele pieţei muncii. Cu toţii am constat, pe propria piele, că ceea ce înveţi în şcoală prin intermediul cursurilor, nu se aplică în realitate. Sistemul de învăţământ românesc este centrat DOAR pe aglutinarea de informaţii şi ABSOLUT  DELOC  pe punerea în practică a acestora. Prin urmare elevul care termină un ciclu de învăţământ şi aşa haotic, se vede complet abandonat şi lasat să se descurce cum poate mai departe.
Dacă ar fi să adăugam la ceea ce am prezentat mai sus, legat de şcoala românească şi faptul că tinerii nici nu sunt îndrumaţi în alegerea unei profesii, prin uzitarea unor instrumente de specialitate, astfel încât elevul să ştie către ce are predilecţie şi ce meserie i s-ar potrivi cel mai bine, putem spune că: SISTEMUL DE ÎNVÂŢĂMÂNT ROMÂNESC ESTE UN DEZASTRU. Majoritatea copiilor întrebaţi care sunt criteriile care stau la baza alegerii profilului de învăţământ pe care îl aleg să-l urmeze, majoritatea covârşitoare a lor au dat răspunsuri dintre cele mai diverse, de la aşa au vrut părinţii, la acolo m-au repartizat.
Privind lucrurile astfel putem spune că şcoala românească nu are practic cum să-şi revină prea curând şi să poată fi comparat cu alte sisteme similare mult mai performante.
           Nu este însă şi părearea iniţiatorilor acestui proiect prezentat la început, care prin puterea exemplului lor încearcă să corecteze cât se poate din aceste discrepanţe. Este puţin am putea spune, dar este un început bun şi sper sincer ca acest model să fie preluat şi multiplicat expenenţial şi chiar impus de la nivel central.
Unul dintre repezentanţii asociaţiei portugheze a făcut o afirmaţie extrem de interesantă, privind importanţa participării la activităţile de consiliere şi orientare profesională derulate în cadrul proiectului TRAVAIL: tinerii care vor participa la stagiile de practică vor avea posibilitatea de a vedea şi simţii cum este să ai un job, ce trebuie să ştii pentru a face faţă job-ului respectiv şi cum să te pregăteşti din timpul studiilor pentru a urma o carieră sau alta.
Practic prin astfel de demersuri se intervine direct asupra cauzei declanşatoare a problemei şi o înlătură.
Nu vreau însă să intru foarte mult în amănunte, nici în ceea ce priveşte activităţile detaliate ale proiectului şi niciîn dezvoltarea criticii învăţământului, pentru că nu cred sincer că aş termina acest articol luna asta.
           Pentru mai multe detalii privind asociaţia care a preluat iniţiativa  acestui proiect puteţi consulta pagina web



Ps: dacă eşti elev în clasele a XI-a sau a XII-a, dintr-unul dintre liceele partenere te poţi înscrie pentru a putea lua parte la activităţile de consiliere şi orientare profesională derulate în cadrul proiectului menţionat mai sus. 

Un comentariu: