marți, 28 aprilie 2015

Grow Up - primele acţiuni

Şi pentru că anunţasem în luna martie lansarea proiectului Grow Up, implementat de către Asociaţia Allons-y în parteneriat cu Asociaţia Evolve  și finanțat de Granturile SEE prin intermediul Fondului ONG în România, trebuie să  vă spun că activităţile se pare că au început în forţă. Deja au fost făcute câteva vizite în comunităţile vizate – Lipovu-două vizite,  Malu Mare, Bîrca şi Cerăt, la care o să se adauge în scurt timp şi Sadova. 
La aceste evenimente s-a mai adăugat şi una destinată fundraising-ului, la care au participat membrii celor două asociaţii – pot spune că acest eveniment s-a dovedit a fi unul de succes – cele două asociaţii partenere primind câteva formulare pentru redirecţionarea celor 2% din impozitul pe venit, chiar în timpul seminarului. Acest lucru denotă faptul că activităţile desfăşurate în timp de către Allons-y şi Evolve, au avut impact. Pentru cei care nu au apucat încă să  completeze acest formular, pentru redirecţionarea celor 2% încă o mai pot face, accesând link-ul şi completând formularul 230.
Revenind la vizitele  făcute în comunităţi, ele au fost făcute pentru a lansa proiectul şi în cadrul localităţilor vizate, din interiorul cărora a fost selectat şi grupul ţintă. A fost practic un prim contact al cetăţenilor cu proiectul – Grow Up, unde au aflat de la membrii echipei de proiect care este scopul şi care sunt obiectivele proiectului, precum şi care sunt principalele activităţi prevăzute în planul de implementare.
Acest prim contact, al cetăţenilor din cele 4 comunităţi vizitate până acum, s-a dovedit a fi unul destul de timid, asta datorită celor din comunităţi, care nu sunt obişnuiţi să stea de vorbă cu străinii – aşa cum sunt priviţi cei veniţi din afara localităţii. Pot spune că această reacţie trădează o realitate puţin sumbră (dacă-mi permiteţi exprimarea), care ne arată faptul că aceste comunităţi, care deşi nu se află la o distanţă foarte mare de Craiova, sunt destul de izolate, iar sătenii par destul de uimiţi când văd că cineva străin se opreşte în satul lor şi îi întreabă de sănătate – şi culmea – nu este campanie electorală.
Nu pot spune că prezenţa la aceste prime întâlniri a sătenilor a fost una extrem de numeroasă, dar numărul lor a fost destul de mare faţă de aşteptările noastre, iar printre cei prezenţi s-au aflat şi câteva persoane care s-au arătat interesate de o implicare ulterioară, serioasă, în activităţile proiectului.

Până în acest moment premisele par destul de favorabile obţinerii unor rezultate bune – chiar peste indicatorii propuşi în proiect, mai ales că entuziasmul, atât al echipei de proiect, cât şi al cetăţenilor din comunităţile vizate este la cote maxime.















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu