joi, 4 august 2016

A FI OPEN-MINDED - REALITATE SAU ILUZIE

Citeam zilele trecute un articol, de blog, ceea ce fac aproape zilnic, până aici nimic nou, numai că articolul aborda o temă extrem de complicată și așa cum era de așteptat s-au făcut o sumedenie de greșeli. Nu o să intru în amănuntele legate de modul în care cei care au scris articolul abordează tematica, ci o să încerc pe cât posibil să fac referire doar la tema în sine. Deși nu obișnuiesc să critic sau să-mi iau temele de articole din blogurile altora, în general caut surse de inspirație ceva mai solide, de data asta o să fac o excepție, pentru că mi-am amintit că am rămas dator de multă vreme cu acest subiect.
Tema este, ceea ce se numește în popor, open-minded. Termenul în sine, aparent banal, este unul extrem de profund și complicat. De aici și numeroasele probleme legate de el, de utilizarea lui și de modul în care ne raportăm la acest nou trend – a fi open-minded. Termenul în sine s-ar traduce direct prin – a avea mintea deschisă. Nimic complicat la prima vedere, numai că aici intervin o serie de nuanțe legate de specificul culturii de care aparține individul, de cutumele sociale și de valorile la care ne raportăm.
Multă lume se raportează la acest nou trend ca însemnând fără inhibiții, poate pe de o parte asta și este, numai că acest termen devine scuza numărul 1 în justificarea unor decizii/fapte reprobabile, care sunt criticate vehement de societatea în care individul trăiește. Pentru a fi mai explicit, o să mă folosesc de exemplul din articolul de care vă vorbeam mai devreme: multe persoane își justifică excentricitățile din viața personală prin faptul  că sunt open-minded și că ele nu sunt ca celelalte persoane îngrădite de stereotipuri. Numai că tocmai din această abordare vine și problema – dacă ești nonconformist de ce ții morțiș să te justifici și de ce îi vezi pe ceilalți inferiori ție? Doar pentru că au un set de valori (moștenit sau asimilat fără a-l înțelege sau oricare altă variantă), diferit de cel pe care îl ai tu? Pai nu tocmai de la acest aspect am plecat mai devreme: de a-i accepta pe ceilalți tocmai pentru ca și ceilalți să te accepte. Pai dacă tu îi desconsideri, pe motiv că nu sunt ca tine, ca nu sunt open-minded, nu este normal să vină și reculul: ei să te desconsidere la rândul lor?
Pentru a nu întra prea mult în analize filosofice/etimologice etc. (pentru că doresc să scriu un articol de blog, nu o lucrare de doctorat ), pot concluziona scurt: termenul de open-minded ne aruncă într-un cerc vicios, un perpetuum mobile al greșelilor de judecată. Nu putem fi open-minded cu adevărat, din simplul fapt că omul lucrează cu concepte – în limbaj, analiză etc., iar tocmai aceste concepte ne restrâng capacitatea de a fi open-minded la niște parametrii limitați. Probabil o să ajungem la acest nivel abia într-o altă dimensiune, în care lucrurile așa cum le cunoaștem acum vor fi schimbate și ne vor permite să evoluăm astfel încât să fim cu adevărat open-minded.
Până atunci, putem spune că a fi open-minded în deplinul sens al cuvântului este o utopie. Ne putem exprima în schimb: tind către a fi open-minded. Acest lucru nu se va întâmpla decât atunci când vom putea accepta că suntem diferiți și totuși atât de asemănători, că trebuie să trăim într-o societate, iar asta presupune niște coordonate pe care va trebui să le respectăm, iar aceste coordonate nu ne permit să fim open-minded așa cum pretindem sau cum ne dorim. Pentru că odată ce ai înțeles că ești invariabil prizonier într-o matrice, poate începe procesul de eliberare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu